Raport de evaluare finala a proiectului 2011

  Prezentare prin imagini a activitatilor desfasurate

 

Clasele Internaţionale Villette

(2011)

Trăim într-o lume în care graniţele tind se dizolve, o lume în care cuvintele cheie sunt cunoaştere, toleranţă, înţelegere, armonie. Teama de necunoscut şi neînţelegerea aproapelui, la fel ca şi somnul raţiunii pot da naştere la monştri. Dacă ne-am întinde o mână în loc ne întoarcem spatele, dacă ne-am apropia unii de alţii în loc ne ignorăm şi trăim paralel, armonia ar deveni fapt, nu deziderat. Tinerii curioşi şi deschişi de azi, familiarizaţi cu diversitatea culturală, lingvistică, rasială vor deveni adulţii toleranţi şi echilibraţi de mâine.

            “Clasele internaţionale Villette” reprezintă un demers prin care noi, profesorii români dorim îi învăţăm pe elevii noştri ştiinţa nu ţine cont de graniţele geografice, de diferenţele culturale şi lingvistice, de distanţele măsurate în kilometri, este universală, oricât de diferiţi ni s-ar părea suntem

     Scop:

  • deschiderea orizontului unor elevi şi profesori spre o experienţă inedită în învăţare;
  • realizarea unui schimb de experienţă în învăţarea ştiinţelor, promovarea imaginii unităţii noastre de învăţământ şi a zonei în care locuim.

     Obiective:

  • marcheze pe hartă traseul parcurs şi oraşele vizitate în drum spre Paris;
  • scrie în jurnalul de călătorie zilnic;
  • identifice elemente locale specifice, respectiv obiective socio - culturale, istorice, literare;
  • completeze chestionarul privind diferenţele de abordare a învăţării ştiinţelor;
  • interpreteze rezultatele chestionarului şi propună modelări posibile;
  • realizeze proiecte pe tema generoasă a ştiinţelor şi le prezinte în Cite;
  • comunice impresiile de călătorie colegilor din şcoală la întoarcere;
  • realizeze un album al şcolii cu momentele activităţii;
  • îşi îmbunătăţească cunoştinţele de limba franceză prin exersarea acesteia în dialogurile cu colegii francezi;

Grup ţintă:

  • 15 elevi cu vârste între 15 şi 18 aniColegiul Naţional “Nichita Stănescu”, Ploieşti
  • 3 cadre didacticeColegiul Naţional “Nichita Stănescu”, Ploieşti

 

Data şi locul de desfăşurare:

  • 3-15 iunie 2010, Paris, Franţa
  • CITE DE L’INDUSTRIE ET DE SCIENCE, VILLETTE, PARIS

Echipa de proiect

  • Prof. coordonator: Ioana Totolici
  • Membri  :        Prof. Liliana Crăciun
  •                       Prof. Oana Cozea

Resurse proiect:

  • Umane: elevi, profesori
  • Materiale: jurnale, albume digitale confecţionate de către elevi, vederi, fotografii
  • Financiare: contribuţii elevi-părinţi

 

Descrierea activitatii:

 

 

CONCLUZII:

 

     Activitatea desfăşurată în cadrul Claselor Internaţionale Villette stă sub semnul ineditului.

     Cite fascinează prin originalitate, prin seriozitate şi mai ales printr-un ce anume care face ca ştiinţa evite plictisitorul în calea spre senzaţional.

     Programul nostru de lucru a fost concretizat în activităţi ce s-au derulat pe parcursul a patru zile şi s-a desfăşurat în expoziţii, mediatecă, ateliere şi animaţii interdisciplinare pornind de la tema aleasă. Stagiul s-a încheiat cu o activitate ( o piesă de teatru) concepută, pregătită şi prezentată de noi în ziua alocată evaluării finale.

     În anul 2004, primul grup de elevi români de la Liceul Teoretic Nichita Stănescu, Ploieşti, la première classe roumaine qui a été parfaitement organisée par les enseignantes de Ploieşti, cum a fost numit, a deschis o cale către un alt mod de a învăţa, de a lucrainteractiv în numeroasele expoziţii şi animaţii, pe diferite teme despre ştiinţă şi tehnică. Şi, am vrea credem, am iniţiat chiar o tradiţie. Dovadă activităţile desfăşurate de atunci, în fiecare an, de către alte grupuri de elevi şi profesori, pe  teme variate.